A fost o zi frumoasa de februarie, ca daca nu ar fi fost, nu as fi povestit.
Cu treaba la Ploiesti, am trecut de cateva ori prin fata Muzeului de Arta…si parca ceva ma tot chema…Nu era vreun afis, nici vreun pictor pe care sa doresc sa il vad in mod special…doar o curiozitate care ma rodea de 2 saptamani.
Am sunat la imensa usa a muzeului si mi-a deschis o doamna amabila. In mod normal poate as fi simtit ca o bariera usa incuiata si necesitatea de a suna pentru a ajunge in muzeu, dar am inteles repede ca valoarea operelor expuse are nevoie de o protectie speciala…
Desi pustiu, atmostfera e deosebita si tapetata cu:
- fotografii minutate facute de cativa artisti din
Foto Club Ploiesti
- lumina tablourilor lui Grigorescu, Tonitza, Luchian, Vermont, Petrascu, Pallady, Baba
- cateva icoane vechi de sute de ani
- o expozitie temporara a scenografului/pictor cu multa imaginatie –
Mircea Nicolau
- si o doamna la fel de luminoasa, care a insotit micul grup de 3 persoane printre operele de arta
Nu as fi scris ”povestea”, daca nu m-ar fi impresionat in mod deosebit doamna care ne-a condus printre picturi si icoane vechi.
Fara studii de specialitate sau nici macar superioare, doamna iubeste pur si simplu picturile pe care le prezinta.
Ii pare rau ca nu mai are acces la internet pentru a se putea documenta mai mult despre lucrari si pictori. Isi aminteste cu drag de momentele in care avea atatea grupuri, ca nu le mai putea face fata. Acum sunt mai putini oameni interesati de arta…
Banii sunt putini, dar satisfactia a ceea ce face compenseaza pe deplin.
Strecoara printre fraze multa lumina si credinta, multa dragoste pentru tara si valorile nationale, si un zambet din suflet care o insoteste pe intregul traseul.
Atmostfera da nastere la povesti: o fosta asistenta medicala la spitalul judetean, din grupul cu care vizitam, ne povesteste legenda pamantului romanesc auzita la o manastire din Moldova:
Dupa ce a facut pamantul, Dumnezeu a chemat toate natiile sa le imparta fiecareia bucata sa de pamant. Si le-a zis Dumnezeu sa vina cu totii maine dimineata la ora 8.00 ca sa faca dreapta imparteala. Romanii, mai boemi din fire, au uitat de intalnire si s-au trezit pe la ora 11.00. Ajunsi la Poarta Raiului, Sf. Petru le-a spus romanilor ca au venit prea tarziu, si tot pamantul a fost deja impartit.
”Va rugam Sfinte Petre, rugati-L pe Dumnezeu sa ne dea si noua o bucata de pamant!”
”Ne pare rau, ati venit prea tarziu, nu mai este pamant”,
”Va rugam mult Sfinte Petre, puneti o vorba buna pentru noi, poate mai are Bunul Dumnezeu de unde sa ne dea si noua o bucata de pamant!”.
Si s-a dus Sfantul Petru la Dumnezeu si i-a zis :
”Doamne Dumnezeule, au venit si romanii sa ne ceara o bucata pamant. Le-am spus ca nu mai este. Sa le dam Doamne bucata aceea de pamant pe care am oprit-o pentru Noi?”
In buzunar, ghida noastra are o carte despre cuvintele ca si hrana a sufletului, o citeste cand nu are clienti pe care sa ii plimbe printre tablouri.
Ar vrea sa aprinda o lumanare, ca e vineri, pentru cei care au facut donatii sau acte caritabile pentru acest
muzeu deosebit, dar normele de securitate sunt destul de restrictive la acest capitol. Dar nu-i nimic, atunci cand aprinde becurile isi inchipuie ca sunt lumanari…
Crede ca toti avem puterea sa daruim cu dragoste, nu doar Dumnezeu. Isi cere scuze pentru comparatie, nu a vrut sa insinueze ca ar fi pe acelasi nivel.
Ma invita sa contemplu ceea ce imi place, ma lasa sa ma intorc singura la lucrarile care m-au atras in mod special dupa ce am vazut tot muzeul. Si a observat bine ca vroiam sa ma intorc…
La despartire ne vine sa ne imbratisam. Nu stim exact de ce.
I-am promis ca voi trimite si alti oameni sa se hraneasca cu inspiratia pictorilor nostrii.
In relatiile cu oamenii (clientii) e nevoie in primul rand de suflet cu dragoste pentru ceea ce faci. Cunoasterea si experienta se construiesc mai usor, acolo unde sufletul o cere si corpul le exerseaza cu daruire. P.S. Daca cineva are un calculator de donat, ar fi bine venit muzeului din Ploiesti care nu are buget sa il repare pe cel care era folosit printre altele si pentru ”documentarea” ghidului.
Retelele de socializare sunt cadrul in care se intalnesc persoanele cu aspiratii si pasiuni asemanatoare si unde, spre deosebire de mediile reale, discutiile sunt mult mai deschise. Oamenii au curajul de a spune ceea ce au de spus. Asta inseamna ca o companie poate colecta un feedback deosebit de valoros si, in acelasi timp, se poate adresa de la un nivel foarte personal clientului sau.
